Daca tot am calatorit/muncit/odihnit pe alte meleaguri vreme de cativa ani ce-ar fi  sa va povestesc putin despre cum am putea sa implementam lucrurile bune pe care cu totii le-am vazut dincolo.

De ex., in decursul ultimei vizite pe care am intreprins-o in UK am fost placut impresionat de inaugurarea unui mic ansamblu rezidential: cladiri de apartamente de P+2E sau 3E. Nu, nu este ceva nou pentru mine sau pentru englezi sau pentru orice persoana care locuieste in tarile mai civilizate. Nu este nici cel mai frumos ansamblu pe care l-am vazut, dar este singurul la care am apucat sa-i fac cateva fotografii si pe care mi l-as dori sa-l vad si aici. Si as vrea ca pretentiile clientilor din Cluj sa creasca, sa nu cumpere doar pt. ca 3D-urile si plansele arata frumos, iar la „inaugurare” te trezesti intr-un nor de praf, cu cateva fire de iarba semanate (daca s-a gasit cineva sa o faca), cu pietris in loc de asfalt sau pavaj, cu vecinul  de vis-a-vis care poate pasi in balconul tau si multe altele (va invit sa va povestiti pataniile).

Fotografia nu este profesionista plus ca a fost facuta seara pe vreme englezeasca dar se poate observa usor gazonul asternut (nu semanat), copacii plantati (au cc. 3 m inaltime deja), locul de joaca imprejmuit, caile de acces pavate, curatenia exemplara. Sunt chestii care tin de finisare si de bunul simt al constructorului care la noi nu prea exista. De asemenea aceste finisaje nu sunt scumpe  cat despre pretul apartamentelor nu ati vrea sa stiti. Nu, nu va speriati ca sunt exorbitante. Un apartament de trei camere (two bedroom appartment), finisat, situat in zona centrala a orasului cu supermarket la 150 m si o selectie de cele mai bune restaurante si pub-uri la 250 m costa cca. 135.000 £ (160.000 euro). Nu as incepe in acest post comparatia cu preturile din alte tari europene dar este frapanta diferenta mica sau inexistenta. De mentionat faptul ca salariile medii in orasul respectiv (un oras business as spune, modern) sunt de 2.500 lire net. Faceti un calcul in cat timp il puteti plati tinand cont de faptul ca preturile pentru un trai decent in UK sunt asemenatoare cu cele din RO si in unele cazuri mai mici (va puteti lua o masina SH chiar si cu salariul pe o luna).

Nu, nu zic ca ar trebui sa emigram cu totii acolo (eu unul nu am ales asta), nici nu zic ca preturile aici ar trebui sa fie in jumatate ci doar fac o comparatie pret/calitate pentru a determina consumatorul roman din domeniul imobiliarelor sa devina mai exigent. Este adevarat ca pretentiile au crescut de-a lungul anilor insa sunt inca departe de pretul platit pentru bunul primit. Iar in Cluj-Napoca, in orasul considerat a fi al doilea ca si importanta dupa capitala, foarte rar (sau deloc mai bine zis) mi-a fost dat sa vad un ansamblu sau miniansamblu predat „a la carte”. Va veni si timpul asta, insa asta va depinde de noi – cumparatorii finali care putem boicota optiunile de cumparare in ansambluri ingramadite si lipsite de orice confort si spunand direct acest lucru d-soarelor care ne zambesc frumos in shworoom-urile de prezentare (daca exista asa ceva). Astfel putem pune presiune pe investitori care vor trebui sa reactioneze. Da, stiu, sunt si clienti dificili/enervanti si cu buzunarele goale care doar plimba ursu’ dar despre tagma lor, a agentilor si celelalte tagme vorm vorbi in episoadele viitoare.


Al vostru,

P.S

Anunțuri